Sei all'interno di >> :.: Culture | Libri e idee | Racconti |

Dialogo impossibile tra il filosofo sofista Gorgia e lo scrittore Andrea Camilleri

Ho sognato di Gorgia e Camilleri che dialogavano tra loro: ve lo racconto.

di Massimo Stefano Russo - mercoledì 12 febbraio 2025 - 237 letture

Ho sognato di Gorgia e Camilleri che dialogavano tra loro: ve lo racconto.

Andrea Camilleri vede arrivare Gorgia, un uomo dall’aria enigmatica, con lo sguardo che sembra trapassare le cose.

Ah, ma chiù nun ci cridu! Vui site Gorgia, lu gran sofista? Ora sì ca mi vinni ‘na curiusità! Cu sta fami di discursu ca aviti, avemu tanti cosi di diri nuautri.

Gorgia: Con aria solenne, quasi teatrale, ma con un sorriso ironico sulle labbra.

“E vui, siti u scritturi Camilleri veru? Ma arrivavu a vuci ca siti unu ca incanta cu li paroli? Bonu, bravu propriu a tia vulissi parrari: scriviti veru, ma nenti è veru, no?”

Andrea Camilleri

Senti, Gorgia, ‘scuta a mia: tu dici ca la virità nun esisti. Ma comu? ‘Sta cosa mi pari troppu esaggerata.

Gorgia:

Ah, ma picchì, mi stoni a testa: e chi è ‘sta virità ca dici? Nenti esisti! E puru siddu esistissi, nun si putissi canusciri. E siddu puru si canuscissi, nun si putissi parrari.

Andrea Camilleri

Ma vai dicennu, mi voi pigghiari pi’ fissa? ‘Sta cosa mi pari un giocu di paroli. Ma a la genti, si ci levi puru la spiranza, comu finisci? Nun vi scantati ca vi tiranu cu li petri?

Gorgia:

E chi cci leva spiranza? Si leva illusioni! Spiranza e disperazioni su’ du’ facci da stessa midaglia. A cu piaci la spiranza e a cu, forsi, la disperazioni?

Andrea Camilleri

Gorgia, Gorgia… ma unu ca nun esisti, comu fa a parrari ora? Nun vi pariti un pocu cuntraddittoriu?

Gorgia:

Cuntraddizzioni? La vita è tutta un teatru di cuntraddizzioni, amicu! A parola è un ‘ncantesimu, e cu sapi parrari è comu lu magu. E tu, ca scrivi? Nun fai lo stissu? I mondi ca costruisci su’ comu ‘na pinzata: su’ veri, ma sulu finu a quannu la genti ci cridi.

Andrea Camilleri

Ah, ma ju lu sacciu ca su’ sonni. Ma dimmi ‘na cosa: siddu nenti esisti, chi ci parri ancora?

Gorgia:

Pirchì parrari è lu giuocu di l’omini! E cu sa parrari megghiu cumanna. Tu nun ci cridi?

Andrea Camilleri

Ah, allura, lu mundu lu cumanna cu è chiù persuasu? Questa è la to “murali”?

Gorgia:

Murali? Ma quannu mai, prufissuri! La murali è n’autru specchiu p’addurmisciri la genti comu carusi. Nun cumanna cu è ghjustu: cumanna cu sapi ‘ncantari.

“Ah, mancu avemu accuminzatu e già vurrissi scumbinari tuttu! Ma prima facemu un salutamu comu si deve: vi porgo la me manu, mancu fussi un arrinesciutu da un naufraggiu.”

Si stringono le mani.

Gorgia: con voce profonda:

“Camilleri, un salutu tra ‘ncantatori vale comu ‘na cunfidenza. Sulu cu sapi ‘ncantari può capiri cu sapi parrari.”

Andrea Camilleri

“Ma chi ‘ncantamentu e ‘ncantamentu? Quannu ‘sta chiacchierata finisci, o siti cuntenti o mi lassi cu la testa tutta spinciata! Ma beni accussì: accogliamo cu rispettu, cu ‘nchinu e surrisu.”

Si scambiarono un sorriso ironico e amichevole, come due vecchi teatranti pronti a recitare la loro parte e ognuno se ne andò per la sua strada.


- Ci sono 0 contributi al forum. - Policy sui Forum -